Parcuri tematice - Dino World

"Pe vremea mea", obisnuiam sa colectionam diferite lucruri:  timbre,servetele, monede, cartonase cu fotbalisti sau surprize de la guma de mestecat. Colectia mea,care a "supravietuit"pana la ultima curatenie generala a mamei, era formata din ambalajele de la ciocolata (vedete fiind cele chinezesti, pe care le primeam la ocazii speciale de la rudele care ne vizitau din alte orase sau de cele aduse de ai mei,in prima lor vizita peste hotare,in RDG).

Si ca sa nu faca nota discordanta familiei,fii-miu e si el colectionar.Mare colectionar. Daca vreau sa vad unde s-au dus parte din finantele familiei din ultimii 5 ani, ma uit la colectiile lui: animale marine, insecte,dragoni, Ben 10,Lego,Playmobil,masini...dar de departe,cea in care a pus cel mai mult suflet (si noi,cele mai multe fonduri!) este colectia de dinozauri. 

A inceput timid, avand cativa dinozauri, iar in prezent numara aproape...400 de exemplare. Da,da, ati citit bine: 400!! Mici, mari, medii, animati, flexibili, statici, chiar n-a contat pentru pasionatul colectionar. Colectie care in mod evident a fost sprijinita de o alta colectie, de carti, fise, enciclopedii, in romana, in engleza, in germana....ce sa mai, ma gandesc serios sa incep eu un muzeu...al dinozaurilor. Ghidul muzeului l-am gasit deja. 

Si ca sa intelegeti de unde au provenit o parte dintre dinozaurii colectiei noastre, vom face o calatorie in parcurile tematice pe care noi le-am vizitat (pe unele, chiar de mai multe ori pe an! ) din Romania. 

1. Dino Parc Rasnovhttp://www.dinoparc.ro/

Intr-o ordine complet aleatorie, incepem cu cel mai cunoscut poate dintre aceste parcuri, cel din Rasnov, pe care l-am vizitat inca de la dechidere si continuam sa facem acest lucru anual sau bianual, indiferent de anotimp. Ne plac mult aici cadrul in care sunt expusi dinozaurii, urcusul prin padure, multiplele informatii care se gasesc pe traseu si bonus: platforma cu vulcan sau binoclurile prin care vezi dinozaurii miscandu-se. Puteti pierde o zi intreaga, completand vizita cu atelierele pe care le pune parcul la dispozitie, la locurile de joaca sau urmand trasee de tip aventura park.

Ca un pont pentru cei care nu au vizitat inca Dino Park, daca iesiti din parc si urmati traseul prin padure, puteti vizita si Cetatea Rasnov (ultima data cand am fost noi era in renovare, dar chiar si asa puteti urca in turnul de observare).

Pont doi pentru parinti: aceleasi jucarii pe care le gasiti la magazinul din Dino Park, le gasiti langa parcarea Dino Park, la aproape jumatate de pret. 












2. Dinosaur World Transylvaniahttp://dinosaurworld.ro/

Situat in zona Hategului si vizitat de noi in ultima aventura pe patru roti din luna decembrie, promite mult, dat fiind faptul ca beneficiaza de un spatiu imens in care ar putea fi aduse foarte multe exemplare de dinozauri. Atunci cand am fost noi in vizita, nu erau atat de multi dinozauri pe cat si-ar fi dorit unii dintre noi, dar in plus fata de Rasnov, aici copiii se pot urca pe dinozauri.

Extra, beneficiaza de un spatiu de relaxare : hamace, leagane, rau, dar ofera si plimbari cu magarusi si ponei sau vizita la ferma de bizoni sau plimbari cu balonul, in sezonul cald.

Pentru cunoscatori, acesta este teritoriul unde a fost descoperit Hatzegopteryx, denumit regele cerurilor, un dinozaur zburator autohton.





3. Jurasica Adventure Park: http://www.jurasica.ro/

Cine s-ar fi gandit ca si la mare pot ajunge dinozaurii? Este ultima noastra descoperire in materie de parcuri tematice cu dinozauri, acest parc fiind situat in apropierea statiunii Neptun. Ne-a placut foarte mult faptul ca 90% dintre dinozaurii expusi sunt animati, cu informatii despre fiecare in parte si un labirint in care trebuie sa gasesti dinozaurul.

Daca la vara veti avea nevoie sa faceti o pauza de la nisip si valuri, aceasta poate fi o alternativa de petrecere a timpului liber. Iar in imediata apropiere exista si un Park Aventura, daca aveti nevoie sa completati si restul zilei cu activitati.





4. Expozitia Dino Park Bucuresti: geology.ro 

Iata ca ne-am intors pe plaiuri dambovitene, pentru a va prezenta primul dintre cele doua parcuri tematice din Bucuresti, situat in curtea Muzeului de Geologie si care include atat specii animate, cat si statice, dar si alte animale sau personaje din filmele pentru copii: mamut, dragonul Furia Neagra si altele. Va recomand sa faceti o vizita si Muzeului de Geologie, unde copiii si nu numai pot afla lucruri foarte interesante, care sa aiba legatura si cu dinozaurii.




5. T-Rex Parctrex.parc

Cel mai nou parc tematic deschis in Bucuresti, in FamilyFest Island din Fundeni, se prezinta cu exponate de toate tipurile: animati, statici pe care se pot urca cei mici, un dinozaur pe care se pot plimba, dar si un loc de joaca generos, cu tobogane gonflabile, karturi, trambuline, situat in imediata apropiere a parcului.




Toate, dar absolut toate, au magazine cu jucarii/carti/tricouri/cani  de vanzare, situate strategic, astfel incat nu veti avea nicio sansa de a scapa fara un suvenir cat de mic.

Si pentru ca imi place sa argumentez fotografic cele spuse, va las cu o imagine ce include partial colectia noastra de dinozauri. Roaaaaar!




Comentarii

  1. Foarte faine, argumentate și prezentate destinațiile atât pentru pasionații de dinozauri cât și pentru cei dornici de a descoperi noi destinații!! 👏👏🤗🤗

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Magie in Delta Siretului

Valencia de ianuarie- partea 1